PseudoNeoPostModernism

Urasc Bucurestiul. Il urasc de mult timp dar acum ca m-am mutat definitiv aici, acea ura s-a intetit de o mie de ori. Urasc metroul arhiplin, urasc claxoanele, praful, fumul, semafoarele, imbulzeala, preturile, taxiurile, 80% din localuri si lista ar putea continua pana la infinit si inapoi.

Sa trecem la urmatorul lucru pe care il urasc. Facultatea. Nu, mint, nu o urasc. E ok, ca materie si proiecte, si primul proiect mi se pare o tema foarte usoara si interesanta. Doar ca predarea e marti. Si ca joi am desen cu o nebuna si am 10 schite de facut. Si sunt obosita.

Oficial, sunt admisa la fara plata la urbanism si arhitectura de interior in cadrul UAUIM. Nu sunt inca sigura la care sa raman in conditiile in care la anul intentionez sa dau din nou la arhitectura, inclin spre interioare. Dar oricum, de-abia acum pot avea parte de putina liniste, relaxare si voie buna. Si, implicit, o bere, doua, trei, o noapte pierduta, doua, trei. Fara numar.

Asta inseamna ca voi posta mai des. Mai corent. Mai definit. Poate chiar si mai frumos. Si ma gandesc sincer sa fac un update la site. Poate sa ma apuc de pictat mai mult. Anyway, I’m ready for a come-back.

After almost a week, of which four days spent on the road, I’m finally back home although in a way I would have liked it to last longer. For those of you who have no clue where I’ve been or why, I’ve been to Italy for the 9th edition of Mediashow. This year was even more fun than last year and the fact that I won 1st place and got a brand new Toshiba Satellite L30 laptop ain’t too shabby either. Starting with the rather awkward and tiring journey that now seems hella funny (though I will not be venturing into a 2 day trip by bus anytime soon), the beautiful scenery, wonderful cooking, interesting people and totally fun night involving tzuica (that’s right folks, I am reffering to the traditional romanian drink), I’m kind of sad that it lasted only three days.

I must really start taking notes when I go on trips because I always want to write about them when I return and I never can remember the little things that occured to me at the time. In any case, at least this time I took pictures. So take a gander.

De astazi sunt fericita posesoare a Certificate of Proficiency in English (the dreaded CPE), luat cu un A mare si gras.

Nu s-au incheiat inca cei patru ani de liceu. Mai am putin peste 5 luni de zile pana la acea eliberare finala minunata si totusi parca deja ma vad absolventa. De ce? Pai in principiu din disperare, pentru ca fiecare zi pe care mi-o petrec dormitand sau tremurand in banca mea mai adauga cate o nevroza la colectia deja impunatoare. La romana in continuare nu facem nimic. Vorbeste profa, noi stam si ascultam pe jumatate adormiti si nu intelegem nimic, dar nimeni nu face ceva ca sa schimbe atmosfera sau sa imbunatateasca modul de predare desi profa incearca, saraca, si uneori imi e mila de ea. “Haideti copii, cum vreti voi sa se tina ora?”; si nimeni nu zice nimic sau daca zice e o prostie complet inutila; m-as ridica eu daca as sti ce sa spun, dar chestiile astea tin de instinctul si sarmul profesorului nu de sugestii idioate ale unor oameni care ar prefera sa fie la cafea in 21 decat la ora respectiva. La informatica mergem in ritmul melcului turbat si trecem agale prin gestiunea bazelor de date; mult prea agale, din nou nu neaparat din vina profesorului ci din cauza faptului ca in ciuda denumirii sugestive (“mate-info“) 70% din colegii mei de profil sunt complet paraleli cu informatica. Astfel imi pierd, cumulat, cateva zile bune din viata in decursul anului scolar stand degeaba in laboratorul de info. Nimeni din clasa mea nu da bacul la franceza. NIMENI. Si atunci de ce ne freaca la cap in asemenea hal iubita noastra “la Molecule”? Nici noi nu stim. Acum sincer, stiind foarte bine ca din 29 de elevi, exista un singur om capabil sa lege doua fraze coerente in franceza, de ce sa mai insisti si sa te chinui nu numai pe tine dar si pe respectivii elevi? Si lista ar putea continua si s-ar putea extinde la x materii, dar momentan nu-mi vin in minte.

Vreau sa termin mai repede. Daca as putea da bacul acum ar fi sublim. Dar nu, dream on.

Din seria “in ce mod dubios ajunge lumea la blogul meu”, iata ca al meu statcounter ma anunta ca la un moment dat s-a intamplat prin rodul unei cautari de genul “mi little pony” respectiv “poze colorate cu mi little pony”. Yep.

In continuare imi urasc profesorii. In special pe cei care vin la ora la 10 minute dupa ce s-a sunat din diverse motive si apoi ne tin in pauza pentru vorbaraie inutila despre ce vom face ora viitoare iar cand tu te intorci la colega din spate si te hlizesti in speranta ca va observa subtilitatea prin care vrei sa sugerezi ca e totusi, pauza, si s-a scurs timpul alocat predarii respectiv “blabberitului”, te acuza de nesimtire pentru ca ii deranjezi ora. Si se intampla la fiecare ora. Fara exceptii.

In rest, fun in the sun. Imi place sa conduc. Si sa desenez poduri din paralelipipede. Si cafeaua din Istru.

Ok, trebuie sa ma plang. Nu pot continua asa fara sa o fac. Motiv pentru care astazi inaugurez o noua categorie, special adaugata pentru asemenea posturi (de care, uitandu-ma un pic in arhive, observ ca sunt FOARTE multe). Bun, am terminat-o cu introducerea, asa ca voi patrunde in miezul problemei: nu am TIMP. Nu mai am timp, de fapt, sa fac nimic.  Imi petrec 6-7 ore la scoala, 3-4 lucrand axonometrii, 2 la scoala de soferi si parca toata ziua mea s-a evaporat. Simt ca nu dorm destul si totusi chiar daca dorm mai mult tot obosita sunt si tot greu ma trezesc dimineata. La scoala incep lucrarile, incep ascultarile, programarile tezelor (?!) si nu stiu cum o sa fac fata. Ma enerveaza anumiti profesori, printre care cel mai mult o anumita profesoara ce insista in a preda intr-o luna intreaga de scoala un singur capitol care nici macar nu e inclus in programa de bac si lungindu-se cu un alt capitol asemanator in alta saptamana pretioasa de scoala. Este stupid. Eu in ritmul asta nu o sa iau bacul la romana avand in vedere circumstantele si lenea mea imensa.

La scoala de soferi e ok, doar ca orele de legislatie sunt intre 17:00-19:00 si atunci nu vreau sa fac altceva decat sa dorm sau sa stau in fata unui film, ceva, la caldura in casa, eventual in pat, nu intr-o sala plina cu oameni dubiosi in care e frig de-a binelea putin cam frig. Tot ce salveaza momentul este Titi (:D), domnul profesor, care mai baga cate un mistocut mic de tot prin predare si ma mai amuza si scoate din amorteala. Dupa scoala de soferi ajung acasa si ma pun pe desenat; dupa 3 ore simt ca daca mai vad linii paralele sau hashuri o iau razna. E frumos, imi place, dar e mult de munca. Si desi n-am incontro si o fac, trebuie sa ma plang, ca pentru asta am scris postul asa ca nah.

Colac peste pupaza, afara este groaznic de frig iar in scoala (nu de soferi) este aproximativ la fel de frig in primele cateva ore de cursuri. Iar geamul de langa banca mea tot nu se inchide bine si tot e putin crapat motiv pentru care stau intr-un curent groaznic. Caloriferele zac pe peste tot pe holuri si in clase ca niste bucati de fier vechi inutile, pentru ca domnul director a zis ca mai au cateva “chichite” de rezolvat la centrala, dar pana atunci nu murim ca joi se incalzeste. Cica. Ar fi bine sa se incalzeasca. Ca daca nu, pana sa se rezolve cu centrala, elevii scolii vor fi la fel de reci si inerti precum si calorifele mai devreme mentionate.

Deci da. M-am plans. Ma simt mult mai bine acum.

Ah, Constanta, am crezut ca o sa te vad ultima oara atunci cand cu fugitul cu masina pana la plaja Modern, dar se pare ca acum te voi vedea saptamanal, chit ca-i toamna si vine iarna. Ideea e ca chiar imi place ce se face la meditatii pentru arhitectura. Cel putin prima sedinta a fost super. Keep your fingers crossed for me.

Deci oficial a venit timpul sa revin cu picioarele pe pamant, asemanator fenomenului din ajunul examenului de capacitate (NOT!) si sa ma apuc de treaba in ideea de a deveni nu numai absolventa a 12 clase ci si studenta in cadrul Universitatii de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu. Astfel se pare ca voi incepe de sambata asta meditatiile, 2 sedinte a 5 ore in fiecare sambata, astfel distrugandu-mi in mare parte ziua sfanta de relaxare si nebunie, astfel mutand-o duminica dar cu restrictii avand in vedere ca urmeaza luni si nu vrem sa stim ce se intampla luni desi stim ce se intampla luni.

Trebuie de asemenea sa ma apuc de invatat. La mate; la romana (o Doamne, la romana!); la info; la istorie! Si in acest timp sa ma pregatesc pentru CPE. Si sa fac si scoala de soferi. My sweet, sweet Lord, what have I gotten myself into? Dar totul va fi bine. I can do this. Si eventual pot inceta cu alternarea propozitiilor eng/ro.

Intr-o alta ordine de idei complet irelevanta, daca nu ai ascultat Mars Volta pana acum, nu e bine. Recent m-a apucat mania cu albumul lor din 2003, De-loused in the Comatorium, desi ascultasem mai demult ceva ceva ce totusi a ramas uitat pana acum cand i-am redescoperit. Ma simt ca un mic monstrulet muzical. Isis au scos un album foarte diferit dar in acelasi timp absolut geni(t)al anul asta, In the absence of truth, sludge metal demential. Pelican, Red Sparowes, Explosions in the sky si Mogwai imi alimenteaza obsesia post-rock (mersi Andrei ). De Godspeed You! Black Emperor nu mai zic nimic. Si acum Winamp is playing Pachelbel – Canon in D, gratie lui Alle.