PseudoNeoPostModernism

O prietenă de-a mea a scris un post incercand sa răspundă la întrebarea asta. Ţin să-mi adaug si eu viziunea personală acestei pseudo-dezbateri. Eu nu prea citesc bloguri, iar atunci cand mă mai apucă, nu rezist mult. De ce? Pentru că nu pot admira, respecta sau aprecia oamenii care se afirmă mânjindu-i pe alţii cu căcat. Pentru că, citind majoritatea blogurilor cu trafic “respectabil”, aflu ca Simona Tache este incompetentă si plecarea sa de la Academia Caţavencu nu inseamnă nimic, ca Zoso este arogant si ca nimeni nu îl place deşi toată lumea îl citeşte, că Arhi este misogin, că Xulescu e aşa şi pe dincolo. Dacă am curiozitatea să citesc comentariile, nu sunt decât flame war-uri sau lingăi care generează trafic în acelaşi mod în care se vând tabloidele. Şi apoi acel trafic se transformă în impresia ca eşti vedetă, că ai dreptate în orice, că orice spurcăciune pe care o postezi e importantă si mult mai interesantă decât a celorlalţi bloggeri. Şi iată cum ia naştere o blogosferă autentic românească. Nu ne putem lupta cu ceea ce suntem, un popor de reduşi care se consideră nişte genii pentru că îşi exprimă părerea lor preţioasă despre alţii, şi asta se reflectă în tot ceea ce facem. Iniţial credeam că blogul va avea un impact pozitiv asupra societăţii româneşti, că va reprezenta o evoluţie importanta a online-ului .ro, dar se pare că de fapt a însemnat o traducere in online a spiritului “balcanic”, ceea ce e destul de dezamăgitor. Binenţeles că există şi excepţii, dar care din nefericire tind doar să confirme o regulă îngrijorătoare.

Şi in cazul în care va întrebaţi: da, sunt conştientă că însuşi acest post poate fi încadrat în categoria “hai să aruncăm cu căcat”.

Diacritice dedicate eternului românism.

Pentru ca ne place. Pentru ca putem. Pentru ca simtim ca suferintele noastre ne innobileaza. Pentru ca da dependenta. Pentru ca ne credem problemele atat de importante incat toata lumea din jur trebuie sa fie constienta de ele. Eventual sa le traiasca odata cu noi. Pentru ca nu realizam ca nu intereseaza cu adevarat pe nimeni. Pentru ca nu avem ce vorbi. Pentru ca avem senzatia ca ne ajuta cu ceva. Pentru ca ne plictisim. Pentru ca ne inventam motive de suferinta. Pentru ca altfel ar fi prea bine. Pentru ca asa parem neintelesi.

NEWSFLASH: Motive putem inventa la nesfarsit, dar asta nu inseamna ca e in regula!

Si nu, nu sunt ipocrita. Sunt constienta de faptul ca si eu am cazut deseori in acest pacat. Dar ma caiesc si incerc (din rasputeri chiar) sa il evit. Pentru ca daca nu ai cu adevarat o problema, daca iti dramatizezi toate micile esecuri, daca nu stii sa faci diferenta intre o telenovela si propria ta viata, nu esti deloc mai interesant.

Urasc Bucurestiul. Il urasc de mult timp dar acum ca m-am mutat definitiv aici, acea ura s-a intetit de o mie de ori. Urasc metroul arhiplin, urasc claxoanele, praful, fumul, semafoarele, imbulzeala, preturile, taxiurile, 80% din localuri si lista ar putea continua pana la infinit si inapoi.

Sa trecem la urmatorul lucru pe care il urasc. Facultatea. Nu, mint, nu o urasc. E ok, ca materie si proiecte, si primul proiect mi se pare o tema foarte usoara si interesanta. Doar ca predarea e marti. Si ca joi am desen cu o nebuna si am 10 schite de facut. Si sunt obosita.

Paiate grase si scarboase, ati castigat, ati facut-o de oaie, ne-ati facut de rusine, Dumnezeu cu mila, ca daca politica in general tinde sa fie o femeie usoara, atunci politica in Romania e o curva ieftina. Noi sa traim, ca pana la urma asta facem indiferent de cat si cum se fura.

Ati stat ani intregi sub semnul trandafirilor furaciosi si n-ati pus nici un fel de intrebare, n-ati aratat nici cel mai timid degetel, n-ati aruncat nici cu o pietricica, ati stat si ati inghitit tot rahatul de rigoare, ati acceptat faptul ca politica e o curva si nu aveti ce face, ati votat in ‘96 “cheia” dar fara folos, v-ati obisnuit cu gandul ca tot batranii depasiti care l-au votat pe Iliescu pentru caciula lui de miel si palarioarele lui vor face viitorul tarii, i-ati crezut pe cuvant cand au zis “n-am furat dom’ne!”, ati preferat sa ignorati gaurile din buget si acum cand in sfarsit CEVA se intampla, cand CINEVA nicidecum sfant dar nici frate cu dracul s-a hotarat ca trebuie sa punem intrebari, trebuie sa aratam cu degetul, trebuie sa aruncam cu pietre si sa ingropam o data si pentru totdeauna mizeria clasei politice depasite si macinate de cariile coruptiei va bucurati ca boii cand acuzatii va ofera un ieftin si patetic circ in speranta ca ii va tine la suprafata, va udati toti in locul rusinos cand vedeti certurile, conferintele de presa interminabile, scandalurile, speculatiile, la cutia tampeniei, va refulati toate frustrarile acumulate de-alungul timpului in infundarea unui om care ar putea fi singurul destul de sinucigas incat sa scoata tot ce musteste pe sub insemnele partidelor la vederea voastra, ba umile unelte din jocul lacomiei lor. N-ati stat nici o clipa sa va ganditi de ce vor sa-l reduca la tacere? Nu v-ati imaginat niciodata ca le dezgroapa rahatul? Bucurati-va in continuare, paine si circ pentru popor, vox populi – vox dei, si momentan am impresia ca Dumnezeu e un dobitoc.

Nec audiendi qui solent dicere, Vox populi, vox Dei, quum tumultuositas vulgi semper insaniae proxima sit.

Nu s-au incheiat inca cei patru ani de liceu. Mai am putin peste 5 luni de zile pana la acea eliberare finala minunata si totusi parca deja ma vad absolventa. De ce? Pai in principiu din disperare, pentru ca fiecare zi pe care mi-o petrec dormitand sau tremurand in banca mea mai adauga cate o nevroza la colectia deja impunatoare. La romana in continuare nu facem nimic. Vorbeste profa, noi stam si ascultam pe jumatate adormiti si nu intelegem nimic, dar nimeni nu face ceva ca sa schimbe atmosfera sau sa imbunatateasca modul de predare desi profa incearca, saraca, si uneori imi e mila de ea. “Haideti copii, cum vreti voi sa se tina ora?”; si nimeni nu zice nimic sau daca zice e o prostie complet inutila; m-as ridica eu daca as sti ce sa spun, dar chestiile astea tin de instinctul si sarmul profesorului nu de sugestii idioate ale unor oameni care ar prefera sa fie la cafea in 21 decat la ora respectiva. La informatica mergem in ritmul melcului turbat si trecem agale prin gestiunea bazelor de date; mult prea agale, din nou nu neaparat din vina profesorului ci din cauza faptului ca in ciuda denumirii sugestive (“mate-info“) 70% din colegii mei de profil sunt complet paraleli cu informatica. Astfel imi pierd, cumulat, cateva zile bune din viata in decursul anului scolar stand degeaba in laboratorul de info. Nimeni din clasa mea nu da bacul la franceza. NIMENI. Si atunci de ce ne freaca la cap in asemenea hal iubita noastra “la Molecule”? Nici noi nu stim. Acum sincer, stiind foarte bine ca din 29 de elevi, exista un singur om capabil sa lege doua fraze coerente in franceza, de ce sa mai insisti si sa te chinui nu numai pe tine dar si pe respectivii elevi? Si lista ar putea continua si s-ar putea extinde la x materii, dar momentan nu-mi vin in minte.

Vreau sa termin mai repede. Daca as putea da bacul acum ar fi sublim. Dar nu, dream on.

Just because you’re a drama queen doesn’t mean that you get to wear a crown. Just by being a drama queen you can’t call yourself royalty.

I’m an understanding person. Really. At some points in disagreements and arguments and such, I try to understand the people with which I’m having them and understand why they may have their different points of view. I try to understand people that do harm to others just because they were hurt in the same way by someone else. And most of the time, I do understand them even if I disagree and judge. But some people are beyond my ability to forgive and relate to. The type of person who is manic-depressive by nature combined with a dab of stubborness and repressed frustrations, who cannot be helped and sees any intention of aid from the outside as either a futile attempt or an aggression against their personality, who gets burnt by people that eventually manage to control him or her entirely and then they take it out on the very ones that tried to cheer them up and prevent them from suffering in the first place. (more…)