Pentru ca ne place. Pentru ca putem. Pentru ca simtim ca suferintele noastre ne innobileaza. Pentru ca da dependenta. Pentru ca ne credem problemele atat de importante incat toata lumea din jur trebuie sa fie constienta de ele. Eventual sa le traiasca odata cu noi. Pentru ca nu realizam ca nu intereseaza cu adevarat pe nimeni. Pentru ca nu avem ce vorbi. Pentru ca avem senzatia ca ne ajuta cu ceva. Pentru ca ne plictisim. Pentru ca ne inventam motive de suferinta. Pentru ca altfel ar fi prea bine. Pentru ca asa parem neintelesi.
NEWSFLASH: Motive putem inventa la nesfarsit, dar asta nu inseamna ca e in regula!
Si nu, nu sunt ipocrita. Sunt constienta de faptul ca si eu am cazut deseori in acest pacat. Dar ma caiesc si incerc (din rasputeri chiar) sa il evit. Pentru ca daca nu ai cu adevarat o problema, daca iti dramatizezi toate micile esecuri, daca nu stii sa faci diferenta intre o telenovela si propria ta viata, nu esti deloc mai interesant.