Nu s-au incheiat inca cei patru ani de liceu. Mai am putin peste 5 luni de zile pana la acea eliberare finala minunata si totusi parca deja ma vad absolventa. De ce? Pai in principiu din disperare, pentru ca fiecare zi pe care mi-o petrec dormitand sau tremurand in banca mea mai adauga cate o nevroza la colectia deja impunatoare. La romana in continuare nu facem nimic. Vorbeste profa, noi stam si ascultam pe jumatate adormiti si nu intelegem nimic, dar nimeni nu face ceva ca sa schimbe atmosfera sau sa imbunatateasca modul de predare desi profa incearca, saraca, si uneori imi e mila de ea. “Haideti copii, cum vreti voi sa se tina ora?”; si nimeni nu zice nimic sau daca zice e o prostie complet inutila; m-as ridica eu daca as sti ce sa spun, dar chestiile astea tin de instinctul si sarmul profesorului nu de sugestii idioate ale unor oameni care ar prefera sa fie la cafea in 21 decat la ora respectiva. La informatica mergem in ritmul melcului turbat si trecem agale prin gestiunea bazelor de date; mult prea agale, din nou nu neaparat din vina profesorului ci din cauza faptului ca in ciuda denumirii sugestive (“mate-info“) 70% din colegii mei de profil sunt complet paraleli cu informatica. Astfel imi pierd, cumulat, cateva zile bune din viata in decursul anului scolar stand degeaba in laboratorul de info. Nimeni din clasa mea nu da bacul la franceza. NIMENI. Si atunci de ce ne freaca la cap in asemenea hal iubita noastra “la Molecule”? Nici noi nu stim. Acum sincer, stiind foarte bine ca din 29 de elevi, exista un singur om capabil sa lege doua fraze coerente in franceza, de ce sa mai insisti si sa te chinui nu numai pe tine dar si pe respectivii elevi? Si lista ar putea continua si s-ar putea extinde la x materii, dar momentan nu-mi vin in minte.
Vreau sa termin mai repede. Daca as putea da bacul acum ar fi sublim. Dar nu, dream on.