PseudoNeoPostModernism

De fapt nici macar nu e soare afara. E ora 6:29 AM iar eu numai ce am terminat de mancat pseudo-micul dejun ce se incheie in fata unei mari cani (asemanatoare unei galeti) cu cafea. De partea cealalta a geamului este frig, intuneric si undeva la 20 de minute de mers este cladirea scolii mele, a carei fatada dateaza din 1878. In aripa de Nord, a doua clasa pe stanga este aceeasi clasa in care am facut “scoala” in ultimii 3 ani, care ma asteapta mohorata pentru inca un an si poate chiar cel mai interesant. Nici nu apuc sa-mi termin galeata de cafea caci trebuie sa ma grabesc. Urmatoarele 7 ore se vor dovedi daca nu interesante, cel putin chinuitoare.

Vreau sa multumesc Academiei si lui Dumnezeu, regizorului si sponsorilor pentru cel mai prost film facut vreodata, vreau sa iti multumesc lumii pentru drama ei nesfarsita, vreau sa multumesc orasului Tulcea pentru izul sau de excremente, vreau sa multumesc singuratatii pentru compania placuta in care ma invaluieste si betia ei linistita, s-a dus, gata, s-a terminat, vanatorul este vanatul final, victima la sfarsit sunt defapt eu. Ironic, nu?