Dupa o saptamana plina la mare pe litoralul mereu impresionant ca fenomen cultural si social, la numai o zi distanta a urmat o excursie in ceva cu adevarat incredibil si anume Delta Dunarii, specifically acel sat foarte popular printre turistii nemti si francezi boemi numit Sulina. In Sulina am petrecut 4 zile minunate impreuna cu inca 40 si ceva de oameni pe care din pacate ii vad prea putin intr-un an, oameni care ma implinesc si de care nu imi e frica sa afirm ca sunt indragostita pana peste cap.
Am trecut prin multe in 4 zile, prin multe lucruri bune, multe lucruri frumoase dar triste, am ras si am plans de fericire, am uitat de tot ce e rau, m-am purificat prin ei, am invatat lucruri despre viata, atat la general cat si despre viata mea si viziunile mele asupra ei, am dansat, am facut baie in mare la lumina lunii pline impreuna cu ei, am vazut cum Dunarea se varsa in mare dintr-o barca smechera in care se canta si se bea bere si se radea si se legana, m-am afundat in namolul Deltei si plimbat prin mal presarat cu urmele picioarelor pasarilor locale, am mancat gratar si am ascultat lautari get-beget repetand in fata taberei unde am stat, am cantat cu chitari si tramburine pe pasager si am fost rasplatiti cu vin, am dansat, sarit si urlat la baila-baila, am golit un en-gros de bere, m-am pierdut impreuna cu Doru si Adi in camp si stuf cautand plaja noaptea, am lasat apa prea putin sarata de mare sa ma clateasca de tot ce ma tragea in jos si de-atunci plutesc mult mai usor, mi-am dat seama cat de mult o iubesc pe sefa de trib, si cat ii iubesc pe toti cei care erau acolo, si pe cei care nu au putut veni si cat de dor imi era de ei, am invatat ca nu merita sa fii furios sau sa urasti, ca oamenii se pot impaca orice i-ar desparti si ca niciodata nu e prea tarziu, ca telenovele dintre noi sunt inutile si ca lui Gabitu ii sta bine imbibat cu bere, ca oricat de puternica ar fi furtuna tot iese soarele intr-un final si ca oricat de foame iti e nu poti sa nu-ti imparti pizza cu cel de alaturi, ca poti gasi ceea ce cauti de ceva timp chiar sub nasul tau, ca nu are sens sa plangi decat atunci cand o faci pentru cei la care tii. Pentru ceea ce inseamna si ce e VDV Camp. Pentru oamenii care il alcatuiesc. Pentru seara in care ne-am sprijinit unul pe altul si ne-am spus unul altuia ca de data asta ne pasa. Si intotdeauna ne va pasa.
Trebuie sa va multumesc. Pentru tot ceea ce sunteti si cum sunteti. Pentru ca inca mai credeti.
). Iar White Horse este eternul White Horse, muzica buna, preturi ok, mese de lemn, concert Gyuri Pascu, bere, tequila, vin, dans, sarituri si tot ceea ce ar trebui sa fie. Da, am facut 18 ani in White Horse si a fost genial.
Apoi iata ca nu m-am putut abtine si am tras o tura si prin Vama. Acolo am zarit pentru prima oara mai multe masini luxoase decat pletosi. Am vazut faimoasa Bavaria cu animatoarele ei dezbracate si toate cele ceea ce m-a scarbit si mai mult. Mi-a placut sa vad ca unele lucruri nu s-au schimbat insa, Expiratul si Proplaca printre altele, unde lucrurile au ramas la fel de frumoase. Ca sa nu mai zic de neschimbata apa de Vama Veche, putin mai rece si plina de alge cu un iz specific, imposibil de imitat. E inca frumos in Vama daca stii unde sa mergi. Din pacate se imputineaza si locurile frumoase din an in an.